Oamenii se duc pe Calea-ntortocheata,
O parte pamant si-un bob de cer.

Sub spuza de stele, pe-a norilor harpa
Unora li se arata Calea-ntortocheata...

O poarta spre alta lume,
poate inalta,

Cu sori de arama si raze de os,
Trepte de ceara cu susul in jos.

Uite Luna, la o aruncatura de deget
Ea o sa-ti aline durerea ratacirii,

Neputinta ca jos te asteapta cei dragi
si nu poti da semn...
Decat clipind dintr-o stea.

Oamenii se duc pe Calea-ntortocheata,
Ghemul de-argint se sfarseste aici.

Lumile se despart plangand
intr-un glob turtit de pamant.

Si pe Cale-s copiii batrani de nesomn,
de cuvant,
de...toate cate nu mai sunt...

Privind peste umar, de dor,
fara plata,
unora li se arata
Calea-ntortocheata.