agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-03-25 | |
- celui care viseaza -
Sub cer de mii de stele oarbe Se-nalta noaptea visul calator Si se arata lumina care-l soarbe Si-l chinuie. E visul unui muritor. Un tanar slab cu recile-i suspine Se-arata trist în camera ce moare; Ineaca-ncet: "-- Si iara nu mai vine, Dar,poate maine,cine stie oare? "Departe sunt si ma intreb: -- De ce Ma chinui cu a mea soarta de hoinar? De ce sa fiu in lumea palida si rece, Sa ma consider vesnic acelasi vechi fugar?" Si imbatat de clipa care-l duce iara Pe un fagas adanc si fara de piedica, El, vis de muritor, e gata ca sa moara Lasand in a sa urma o lume-atat de mica! Lumina care-l poarta nebuneste Se-opreste brusc si simte ca plesneste; Acum aceasta aproape ca-l orbeste, Din rasputeri se zbate. E clar ca o iubeste ! Demonul se-arata si-i intoarce calea Albului ce duce vis de muritor. El, cu ochii sai tiranici, stapaneste valea Si opreste-n graba orice calator. Visul se intoarce fara de lumina Pe aceeasi cale dreapta-si suspina Inecat de aripi de matase fina. Luna se iveste, durerea-i alina. In clipe vagi ce-asteapta un nou maine Se-ntinde viata acestui muritor, Dar pururea in minte naluca ii ramane Asemeni unui dor de drum ratacitor, Cand noaptea e cuprinsa de o monotonie Un bulgare de aur se pravaleste iute; Peste a lumii clipa un dram de melodie Se-nalta dintr-un nimb. Sperante multe! Imaginea pustie acuma sta la panda, A ei privire blanda se-arata deseori, Cu bratele deschise, cu inima flamanda Ingan-o rece soapta: "La mine sa cobori!". Intr-o lumina alba apare a sa zana Si stelele aprinse incep ca sa apuna, E telul lui sensibil, e noua lui stapana Desi nu va atinge simbolica-i cununa. Ochii sai-doua sclipiri de adevar Inseamna viata, speranta, fericire; Cununa soarelui se impleteste cu al sau par Si chipul ei angelic l-mbata de iubire. Smaraldul figurii sale blande il impresoara, Il trece-n taina intr-un idilic rai Si ochii sai ce ma privesc pentru a mia oara Sunt calzi si blanzi ca florile de mai. "-- Nicicand aici nu voi putea ramane Caci timpul meu lacas are departe Si sangele de foc ce curge-n vine Aici, la voi, nu-si afla parte. Daca vei dori odata sa-ti alini durerea, Sa-ti invingi necazul dintr-al lumii chin, Vino chiar la mine si-ti voi da puterea; Eu cladesc speranta si-spre tine vin". Fiinta e speranta omului ce greu greseste, E fericirea ce departe naste valuri; Edenica-i himera mereu il stapaneste Zburand inselator deasupra unor idealuri. In neguri ce se-arata a fi goale Un tanar slab isi poarta amara suferinta Privindu-si jalnic soarta ostila si moale, Avand in al sau suflet o vesnica credinta. Peste lauri sumbri si o minte demna Se asterne jalea. Lumea e prea mica; Asteptam momentul-clipa e solemna Si a noastra minte zboara fara frica. "Departe sunt si ma intreb: -- De ce Ma chinui cu a mea soarta de hoinar? De ce sa fiu in lumea palida si rece, Sa ma consider vesnic acelasi vechi fugar?"
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate