Te provoc la duel! Vreau ca mâine în zori
Sub pași să ne-ntindem câmpii elizee,
Ca arme s-avem: tu – petale de flori
Eu – sfioase culori, peste cer curcubeie.

Vreau martori să-ți fie doi fluturi sprințari
Pe aripi cu praf de iubire pudrați,
Ai mei vor fi, uite-i, doi greieri hoinari
Rămași de-astă toamnă cu ochii-ntristați.

Să ne-asiste mai vreau, licuricii din iarbă,
Plăpânde lanterne clipind somnoros,
Iar Soarele, mândru, cu zarea în barbă
Să fluiere: Foc! – răsărind maiestuos.

Dansa-vom atunci, cu picioarele goale,
Reprimatele valsuri din vieți ce-au trecut,
Uimindu-ne Viața, călcând-o pe poale
Prin roua duelului ce l-am pierdut.

Cânta-ne-vor plopii cu frunzele-n ciucuri,
Nătângi și înalți, o fanfară foșnind,
Și ritmu-l vor ține fântâne cu ciuturi
Spre cer legănându-și un braț, aiurind.

Ne-om vinde trecutul la e_licitații
Și norii-i vom vinde, anexe la ploi,
Păstra-ne-vom râul, profane tentații
Curgând prin artera unită în noi.

Vom țese din maci sângerii așternuturi,
Boemi, cu priviri aburite a dor,
Șoptit ne vom frânge pe buze săruturi
Și-apoi vom renaște cu primul fior.

Te provoc la duel! Pe tărâmul neutru
Al dragostei vreau să ne-ntrecem; de-acum
Să nu ne mai pese că-n jocul lui hâtru
Destinul ne uită prin cețuri și fum.


2 aprilie 2003