Pentru că afară ningea
peste o primavară timidă ca mine,
pentru că vântul bătea
și aerul rece nu ne primea
în sine,
am intrat în cofetărie.
La masa din colțul cel mai retras
am depănat amintiri
despre un foarte scurt trecut comun
cu flori de cuvânt pe o pajiște verde
și-am împletit presimțiri
despre drumul cel bun
pe care pornind n-avem ce pierde.
Ceaiul avea aromă de suflet
din care aburul se ridică ușor
vorbele noastre - aromă de fructe
cu gust dulce-acrișor.
Se făcuse târziu, rămăsesem doar noi
lângă ceștile goale de ceai.
Au venit să ne spună de ora închiderii.
Uitasem de ninsori și de ploi
- în colțul acela de rai
pentru noi începuse era deschiderii.
Ne-am despărțit dar ne-am întâlnit foarte curând
pe pajiștea verde
și ne-am trezit peste ea revărsând
aroma de ceai
rămasă pe degete.