Și iarăși aștepți, aștepți ce pare menit
viața să ți-o mărească la nesfîrșit.
Aștepți ce de altă tărie ține,
ce-i unic, puternic din cale-afară,
trezirea pietrelor,
adîncimi întoarse spre tine.

În culoare crepusculară
pe etajere apun
volumele-n aur și brun.
La țări te gîndești, ce-ai străbătut,
la chipul și la veșmîntul
unor femei pe care iar le-ai pierdut.

Și știi dintr-o dată: aceasta a fost.
Și te ridici și-n față vezi spaima,
figura și taina
unor ani ce-au trecut.