E straniu ce simt cand citesc,
cand aud numele tau
Si-i mai straniu sa-l rostesc,
parca fiecare vocala, consoana,
Vine pe buze cu alta aroma,
de rufe albe,
ingalbenite de vreme,
inca mirosind a levantica
din dulapul bunicii.
de gutui coapte la fereastra,
de nucile stranse in pod,
de candela mereu aprinsa,
de mere coapte ale bunicii,
si de magiunul de pe plita.
Ma fascina viata simpla
si frumoasa a bunicii,
asa cum ma fascineaza
frumusetea si simplitatea
Numelui tau.
E straniu sa aud, sa spun,
sa citesc numele tau,
un deja-vu, un ceva
care trebuia sa-mi aminteasca ceva,
la un moment dat,
atunci cand vremea va veni.
E ca si cum
inainte sa ma nasc
mi-am facut un nod la batista
si acum trebuie sa aflu de ce,
ca si cum o viata te-am purtat
in codul meu genetic
si-abia cand te-am intalnit,
am realizat asta.
Niciodata n-am crezut in destin
mai tare ca acum,
cand te simt curgand
in toata fiinta mea.
Niciodata n-am crezut in ce simt,
mai mult ca acum.
Credeam ca totul trebuie sa aiba o logica
ca trebuie sa inteleg, sa aflu,
sa merg pana la capat cu intrebarile.
Straniu, logica simt in toata fiinta,
ca trebuie sa fie, numai ca-mi scapa.
Imi scapa ca si nodul de la batista,
care s-a desfacut,
doar cand ti-a recunoscut numele.
Cred ca toata viata n-am facut
decat sa ne cautam,
sa ne asteptam,
fara sa stim ce,
fara sa stim unde,
fara sa stim...
Cred ca toata viata
s-ar putea rezuma foarte bine la
invata, invata cautand,
cautand singura fiinta de pe pamant
care-ti poate dezlega
nodul de la batista.
Intotdeauna mi-am dorit
sa pot rosti de o mie de ori pe zi
Numele tau,
Numele tau...
Doar ca pe atunci,
nu stiam ca existi pe undeva.
poate ca nici nu speram,
poate ca-l uitasem!
Si stiu, stiu ca voi muri
cu numele tau pe buze,
intrebandu-ma
de ce mi-am facut nod
la batista.