agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-12-06 | |
Solilocviu 4
Þi-am întrebat preoții când e ziua ta, Doamne Mă priveau de parcă nu auzisem de Duminici liturghii, lumânări, cădelnițe, prescure și pomelnice. Eu nu voiam să știu de ziua ta de odihnă sau de ziua în care ne rugam fierbinte să: nu ne doară șalele ne intre copii la facultăți nu rămânem gravide înainte de nuntă (sau să nu se vadă așa tare în biserică) ne vină pensia de urmaș moară președinții (de bloc, CAP, de comisie) plus capra - bonus de fidelitate. Eram curios când pot să îți spun La Mulți Ani Să îți vin la ușă cântând fals "Și cine săăăă trăiască" Cu un set de pahare primite cadou și un pulover cu anchor Să mă lași să intru de ochii vecinilor să nu comenteze că ții oamenii la uși Să te pup pe amândoi obrajii și să-ți zic: Să-Mi trăiești Doamne Dumitre Scoate sticla să bem Și chiar să bem până la ziuă Să cântăm romanțe să comandăm vodcă la taxi Și să plec împleticit acasă Iar când nevasta îmi va spune iar "De unde vii în halul asta ordinarule?" Să-i răspund împleticit Scorpie! Nici măcar de ziua LUI nu are voie omul să bea un păhărel!? rugăciune 1 (poezie subtitlu sau subtitlu poezie) Și caii se împușcă, nu-i așa Doamne? Însă Tu Măcar cailor de curse dă-le voie să aleagă între un bici o mână de fân sau nu. Solilocviu 3 Ne-ai lăsat să credem că moartea se îmbracă în negru când de fapt adoră pepitul, cendreul și verdele grenouille că nu ar avea condicuța semnată de secretarul cabinetului unu că tu nu ai un cabinet cu numărul doi Nu îți plac sexul, drogurile și nici rock and roll-ul nu faci pariuri, nu joci cărți, ai capul împuiat de legi organice Atunci de ce mi-a șoptit Iov să te controlez la mâneci când va fi vorba de schimbat o carte Știu că joci numai la Royală eu blufez cu o mântuire spartă la două capete. Coșmarul Cum ar fi Doamne să visezi că te numești Dumitru și la primul cântat al cocoșilor un nebun să te redenumească Dumnezeu? solilocviu 2 De ce oare când îți spun Doamne mă ia lumea la rost că vorbesc singur? De azi Dumitre suntem trei Eu, tu și un flacon de pastile roz. Botezul M-am plictisit să te numesc Doamne să mă tem și să te scriu cu frica venind din stomac chiar dacă o sa te uiți la mine ca la un fel de doinacornea și o să trimiți vreo doi gealați să îmi dea șuturi în cur de azi eu am să îți spun Dumitru. Primul solilocviu Pe mine să nu ma ierți Doamne! eu nu am nevoie de iertarea ta și nici de literele tale mari. Pe mine să nu mă binecuvântezi în silă cu degetele acelea obscen de lungi ca să mă trimiți într-o parcelă cu iarbă de plastic muzică la difuzoare și îngeri cu aripi de carton Sunt prea hălădit să pun botul iar la vrăjeala cu păsările cântătoare și hurii goale (asta parcă era la altă secțiune dar tu ești numai unul nu-i așa?) Pe mine m-ai binecuvântat odată cu degetul mijlociu în sus iar eu ți-am răspuns cu pantalonii în vine așa că suntem chit Pe mine să nu mă ierți chiar dacă am jurat pe roșu am scrijeli pe bănci AC DC (și nu de la voltaj) și te-am înjurat de Dumnezei. de dumnezeii dumnezeilor dumnezeirii... Știu tu nu ai mamă nu ai tată ai în schimb Pâineașicuțitul imbecilii de noi îți cerem pâinea neștiind că vom primi în jugulară cuțitul. Ultima rugăciune dă-mi totul acum ca să nu te mai rog nimic.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate