Am murit de ceva vreme, deja.
Imi amintesc insa tot ce-i mai important.
Am avut picioare, si nu mai am.
Mi-e dor de ele, de leganarea lor
Ce-o numeam mers.
Am avut maini, si nu mai am
Si mi-e dor sa mangai, sa pipai, sa simt.
Am avut ochi, si-n ei, asa-zisa privire
Fața ce-mi placea s-o intalnesc in oglinda
Plete lungi, dinti, si buze
Pe care mi-e dor sa le mai simt arzand.
Dar nu le mai am.
Mi-e frica sa le caut cu gandul
Prin pamantul umed
Mancate de vreme si colcaitoarea viata
Din adanc.
Dar mai aveam si ceva ce-i acum fara nume.
Il credeam candva inchis bine in cosul pieptului
Ferecat pe vecie si sortit dezmembrarii, ca si mine.
Nu-l vazusem niciodata,
Dar se zicea ca exista.
Desi am uitat cum se cheama,
Il simt si-acum cum este
Intr-o menghina de oase
Ce azi nu mai sunt decat fantome.
Ca sa doara, sa-mi fie dor, si sa nu uit.
Sa tanjesc dupa ce era al meu,
Si sa-mi chinui putinul
Cautand un nume
Pentru blestemata farama de eu
Singura ce mi-a ramas,
Si despre care, ironic, tin minte
Ca mi-a fost oricum straina
Jumatate de viata...