Mă aștern ca un miel sub satârele nopții
în groapa mea, casă lipsită de tihnă
cu pământul în sânge punând rămășag
că nici crucea nu-mi poate aduce odihnă

căutarea de vise mi-e steaua din frunte
de parcă vreodată în somn m-am înfrânt
trezie nebună sub nopți amețite
de farmecul stingerii ceasului sfânt

timpul pipăibil se răsfrânge în palme
veșnicii nepătrunse în ceară curgeau
îngerul meu desfăcu a șaptea pecete
dar morții din mine de mult prea dormeau…