agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1675 .



Nefericirile
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Angellus ]

2003-04-18  |     | 



,,Fericiți cei săraci cu duhul, că aceia vor moșteni împărăția cerurilor!”
mi-am coborât duhul în trup
și am sărăcit
mă așteaptă oare vreo dregătorie?

,,Fericiți cei ce plâng că aceia se vor mângâia”
aștept de mult ca Dumnezeu
să citească lacrima
în zâmbetul meu…

,,Fericiți cei blânzi că aceia vor moșteni pământul”
dar Tatăl meu a fost răstignit
înainte ca eu să-mi asum moștenirea
port dreptul de întâi-născut
în lumea suferinței…
doar că părintele meu
domnește în împărăția iubirii

,,Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura”
drept este
să n-am noapte și zi
pat sau culcuș
să trăiesc în genunchi
aplecat, cocoșat
de poveri
nedescrise în cărțile sfinte
căci m-am săturat…

,,Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui”
la câtă milă mi-e de mine
și de cine mă-nțelege
mă simt împăcat

,,Fericiți cei curați cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu”
dar cei curățați de inimă
pe cine
dracu
vor vedea?

,,Fericiți făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”
între-a fi
și-ați dori să nu fii
e o pașnică luptă de suflet
orfan renegat
mă găsesc
când nu găsesc pace

,,Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor”
fug de când mă știu
de nedreptatea din veșnicul Ieri
fără să privesc înapoi
și să văd
că poate
au avut dreptate

,,Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră…”
ce cuvânt mai murdar
și mai plin de puroi
ca acela
,,Te iubesc”
…,,mințind din pricina mea!”

Bucurați-vă!…
Cei ce sunteți ca mine sub cer
O grămadă de oase
Îmi vine să zbier
Când mă văd destinat fericirii

Fericiți cei ce plâng…
Ce trist
Că a plânge
Înseamnă doar lacrimi…

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!