IUBIREA CA UN INFINIT


Fără de rost e-a vieții taină
Trăită fără de-al iubirii dor
O clipă doar sublimu-ți chip
Putea-voi să ți-l prind din zbor
Și-apoi să mor, să mor, să mor
Ucis din dragoste de miticul Amor.


Numai cu-n zâmbet doar
Să-ți mângâi adormirea
Să pot să spun apoi
Că atins-am nemurirea,
Iar ochii tăi ca doi luceferi
Să-mi lumineze vecinicia.


Îmi pare că mi-s Shiva
Eternul neclintit
Iar tu că ești o Shakti
Din visu-i nesfârșit,
Mișcat din ființa-mi veșnic însingurată
Privirea ta îmi pare ca de gheață.


Aievea parcă văd, lumina dintru început
A sufletului care făcutu-s-a trup,
Dar ce să fie astă lumină orbitoare
Ce pârjolește totu-n calea ei ?
De nu iubirea cea care ațâță
Chiar și pe cei mai îndărătnici dintre zei.


E nebunie oare, beție sau blestem ?
Sau rug aprins de flăcări
Arzând spre-adâncul ceri ?
E rană sângerândă pe-altarul de cristal
Din care se-nfiripă oceanul primordial.


O clipă doar de aș putea
Să știu ce-nseamnă fericirea
Și-atuncea atârnat de-o stea
Să pot cuprinde nemurirea.
Și tot acEst mister divin
Să-mi cânte pururea iubirea.


Și-apoi din roua îmbrățișării noastre
Răsară mii de sori galactici
Ce au să cânte în sunet de chitară
Că suntem călători pe drum de aștrii.
Și ale noastre lacremi vărsate-n întuneric
Să se preschimbe toate în curcubeu feeric.


Din vremi demult apuse făcut-am legământ
Nedespărțiți trăi-vom mereu pe-acest pământ
Chiar dincolo de moarte vom trece amândoi
Căci noi doar unul suntem și nu mai suntem doi
Treziți din visul cosmic al Mayei gând netot
Vom ști că toate-s unu și unu este tot.