Când ajungi să-ți fii tu însuți o povară,
când dureri de neînțeles te-apasă greu
când pe crengi sunt numai flori de primăvară,
iar în tine frunze moarte cad mereu,

când spre tainicul miraj ce se destramă
rătăcești ca un pescar de amăgiri,
n-auzi tu suspinul veșnicei iubiri ?

Întoarce-te la Domnul !...
așa cum ești,
cu zdrențe-n suflet și poveri ...
Întoarce-te la Domnul ...
un cuget nou
și-o altă inimă să-i ceri.
Întoarce-te la Domnul,
la piptul Lui
să înțelegi cât te-a iubit.
Pe rănile eterne
vei plânge fericit.
Întoarcete la Domnul,
copil regăsit.

Ca-ntr-un joc, legându-ți ochii cu năframa,
Tu alergi să prinzi minciuna unui vis,
dar oprește-te, prietene, ia seama !
Pașii tăi se-ndreaptă-n goană spre abis !

În zadar pândești năluca fericirii,
în zadar apuci cu pumnii amândoi,
vei plătii din nou tribut dezamăgirii,
obosit, cu ochii plânși, cu pumnii goi !