în seara asta am rămas doar eu și cu mine

a fost sambătă, știi, ziua aia căreia poți să-i dai orice culoare
orice gând
orice semnificație

mi-am pavat cărarea spre casa
cu glezne existând fara a fi atinse
pline de intimitate
pline de ele

bucuria a năpădit in mine albastră
ca o lamelă de cristal
peste care mi-am arcuit, supusă, spinarea

ducă-se pe pustii oasele cu ochi
cu buze săltărețe și dezirabile…amical
am urlat încărcându-mi deschizătura gurii cu zâmbete
zâmbetele eului meu
încărcat cu de toate
din ceilalți
vorbitori, sclipitori si bezmetici
din tine, tu, neuitatul,
bântuitorul de inimi apasate prea mult
din el, făuritor de jocuri gratuite
din voi din toți, avand in locul feței hexagonale oglinzi
care mai de care mai unică
mai șic.

dacă e gri, să alunece griul, mi-am mai spus
așa ca o poțiune a cărui rost nu i-l știm
albastrul iși va aminti, săracul,
procedeul de fuziune
și toate semnele acceptării se vor susține unele pe altele,
asertive și voit autentice
totul este permis
tot ce-ți vrea inimioara se poate exprima - îmi vor făgădui chiar
doar pentru a le da porția de identitate
și gândurile
gândurile mele.

ducă-se pe pustii, în seara asta, cu toții.
eu voi rămâne eu și cu mine
privind la cutiile aranjate pe sofa
în fiecare din ele zace câte-un suflet
apropiat
depărtat
deșertat
cu șerveturi albe întinse pe căpătâi
pentru lumină
pentru desfătare…într-o singură, de neconvertit, răsuflare.