Unele fete nu plâng, dar eu
nu pe ele le văd.
Îmi doresc câteodată să am puterea
de a mă face nevăzut pe străzile acestui oraș
și de a șopti cuvinte de dragoste
la urechea oricărei frumoase,
doar pentru a o vedea zâmbind.
Îmi doresc câteodată să știu să înot
pe fundul mării până la genunchii lor,
sărutându-i neștiut, încolăcindu-i ca un curent,
împiedicându-i și prăbușindu-i
spre mine.
Îmi doresc câteodată ca nu eu să fiu acela
care scrie aceste poezii,
ci să fiu acela care le aude, cu urechea lipită
de uși interzise.
Îmi doresc să nu văd fete care plâng, să nu știu
ce înseamnă durerea, să fiu o noțiune abstractă,
să fiu cuvânt de iubire, să fiu fericire, să fiu pur și simplu
uneori, în unele seri, când ele se gândesc
la ceva departe, și surâd fără a spune de ce,
să fiu o jachetă lungă și călduroasă
pe picioarele lor, să le îmbrac în costume de călărie
și să zbor cu ele pe spinarea armăsarilor pur-sânge.
Îmi doresc să împărtășesc secrete,
să fiu eu însumi, să am puterea de a ține o mână
la mine în palmă, și de a o mângâia
și atinge încet cu buzele.
Îmi doresc să fiu o oglindă, să se poată râde
și îmbrățișa și iubi și țipa și arde și neliniști și tulbura
în mine.

/13.04.2003/