Atunci cand suparat asterni sentimente pe-o hartie,
Cand dintr-odata te cuprinde a dragostei melancolie,
Uiti de ce ai vrea sa iasa.. si surprins vezi ce-o sa fie.
Dup-aceea, dintr-o joaca te trezesti a scrie versuri,
Te gandesti si mult te chinui pana aduni resturi-resturi,
TOt ce tu ai vrea s-arati, tot ce alti n-ar sa-nteleaga,
Si cuprinsi de spirit critic dar prea putin iz poetic,
Sa-ti declare poezia ca fiind prea vagă... fadă!

Eu asa vad poezia: sentimente pe-o hartie,
Pe critici eu ii vad astfel: oameni lipsiti de iubire.
Cum poti tu sa critici frate.. daca nici nu ma-ntelegi?
Definesti cuvantul arte cu a carei minte legi?
Hai sa-ti spun cate ceva, poate ma-ntelegi mai bine,
Eu nu m-am nascut ca tine, plin de talent si simtire,
Tot ce scriu eu scriu din suflet, e al sufletului glas,
Si ce a ramas in urma, tot din suflet a ramas.

De te crezi poet -tu critic- si vezi ca ai iz poetic,
Arata-mi ce-ascunzi in suflet, sau este inchis ermetic?
Poezia-mi recunosc, n-are rima n-are ritm,
Din pacate nici gandirea-ti nu prea are rima, ritm.
Cum poti tu ca sa-ntelegi, intelesuri false, oarbe?
Cand e clar c-acest romantic din cupa iubirii soarbe?
N-accept ale tale critici, pana nu imi dovedesti,
Ca tu, altfel decat mine, poti sa scrii chiar cand iubesti.

Recunosc, sunt mic si nu stiu, ce inseamna poezie,
Recunosc ca tot ce-ncerc, sunt doar versuri pe hartie,
Dar de nu ma-nsel iubite.. critic cu talent si sens,
Macedonski-a fost odata, criticat si ne-nteles.
De ma-nsel, iti cer iertare, nu este greu a vorbi,
Dar de am dreptate, rogu-ti, a te-abtine criticii.
Nu, nu sunt un Macedonski, nici poet nu vreau a fi,

Insa nici tu nu esti critic: abtine-te criticii!