Am obosit
să mai renasc a mia oara din spume de mare
coralizate savant
între câte un perete de opal
și altul zidit fad din opaițe de turtă dulce,
cu pui semeți cocoțați
în turle de miere,
și glasuri de nisip, pițigăiate larg.

M-au podidit strigătele verzi,
cu marea la căpătâiul primilor cocostârci
și fără urma escadrilelor cu vânători de suflete.

Am ațipit. Buimăceam de fapt valurile rând pe rând,
cocoșându-mi simțurile peste rănile
mai noi decat noi între noi.

Și-am început să-mi brodez zimții
mai curând peste rândurile de alge
decat prin sânii cu ploi
și lotuși albi
pictați în goana mută
a lebedelor.

Acele mă-nțeapă tot mai des.
Imi pierd suflarea îndemânărilor cărunte

și obosesc..
în larg...
m-am scufundat...