Am întâlnit-o întâmplător, i-am rupt brațele
Încolăcindu-le în jurul meu,
I-am mușcat buzele, sângele e mai închis la culoare
Decât rujul, și are un gust
Mai crud.

I-am despletit părul, mi-am înfipt
Degetele de la picioare în sânii ei,
M-am încordat ca un pod deasupra viiturii,
Lăsând-o să treacă.

I-am pregătit o cafea amară,
Am amestecat încet cu o linguriță de argint
Cele câteva grăunțe de zahăr pe care și le hotărâse,
I-am ars limba cu ea și am făcut-o să țipe.

Ușor.

Mă uitam la ochii ei, avea o figură de înger speriat,
Se trezise,
Părul i se împrăștiase negru pe perna mea,
Prin palmă îi auzeam inima fâcând explozie și implozie tot mai repede.

Există întotdeauna un somn din care ne trezim,
O spaimă de ceea ce suntem.

Ușor!, i-am șoptit în ureche.

Dacă nu ar fi plâns aș fi spus că am întâlnit-o întâmplător,
Că nu i-am aflat numele și că imi plăcea,
Doar atât,
Felul în care își arunca părul pe spate,
Râzând.