mi-ai cerut o poezie pentru tine.
mbine.
voi da șpagă muzei puțin
din sufletul meu divin.

altfel nu-mi vinde
esență de versuri
și făină de eresuri.
tichia albă,
șorțul,
le-am pus
frământ creieri
ce-aș avea de spus?

să încep cu "ești frumoasă"...
cum să fac să fie pentru inimi
melodioasă?
gata!
am găsit.
zâmbetul tău ca soarele a răsărit.

în vise albastre
picioarele mi le scald
tu îmi apari cu baticul tău de smaragd
la vamă, în fața cortului pe seară
ca pe prispa izbei
lângă lanul de secară.

și dacă încet mi-ai șopti: "serghei",
ar plânge bălțile ochilor mei.
mi te-aș aminti zglobie
în rochie albă
desculță pe pajiștea cu păpădie.

luna, acest deus ex machina,
la mine, ca la un măgar, s-ar uita
și eu, vampir de-omenești frumuseți,
spre dânsa-aș întinde două degete blegi.