Marea își vălurește petalele
și continuâ să cânte
Și nimeni nu bagă de seamă...
Risipite fragmente de stâncă sângerie,
îngăduie mării să-și strivească mădularele.
de nenumărate ori. La nesfârșit...
Mă lipesc de stâncă
tânjind după libertatea mării
și trupul meu ia forma acesteia
Valurile mi se sparg de șolduri.
Valurile se ridică,
precum pieptul unei imense femei
mărunte flori se revarsă
într-o explozie spumoasă
Pescăruși crestează adâncul apei
Și prind în cioc fărâme de viață
Valurile aproape că-i ating
Și forța care-i ajunge din urmă
îi doboară din nou și iar îi ridică
de nenumărate ori. La nesfârșit...

Mă văd ridicată de o maree de flori
zdrobită de stânca ce a luat
forma corpului meu.