agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-05-20 | |
Iată: așa cum te prevenisem,
în dimineața asta eu sunt un altul, mi-am păstrat fața, plasticul atent modelat al măștilor succesive, dar în spatele lor m-am transformat, nu mai sunt un robot infiltrat în celulele biologice ale amintirilor și sentimentelor, mi-am pierdut puterea de calcul, sunt doar instinct, instinct, instinct… Alerg pe faleză, briza pare a purta în ea semințe de valuri, ce îmi cresc în ochi, până la a ajunge să mă inunde, să mă reverse, alerg tot mai repede, îmi sparg plămânii și îi arunc în urmă, mașinile care vin din față sunt deja doar un fulger prelung, inițiat pe orizontală, o pată posibilă a unui corp dotat cu masă și inerție mai mare ca a mea. Sunt o formă cosmică, un fel de întrepătrundere a realității subtile cu gândurile mele răvășite, dă-mi, dă-mi te rog pilula roșie, da, un meteor, ce contează că și meteorii se prăbușesc, îi așteptăm noi cu brațele deschise, ne prăbușim și noi spre ei, noi suntem meteorii, iar ei sunt doar măștile succesive după care ne-am ascuns iubirea de matematică. Așa cum te prevenisem, instinctul îmi spune să spun lucruri imposibile, să desenez cu mâna stângă mână mea dreaptă ridicându-i o mlădiere a părului, trecând-o pe după ureche în cealaltă galaxie, să imaginez geamuri transparente, atât de transparente încât imaginea noastră, a călătorilor singuratici, să rămână pentru întotdeauna prizonieră de partea cealaltă. Așa cum te prevenisem, radiația cosmică este mortală pentru tipul obișnuit de organism uman, pentru cyborg, instinctul îmi spune că trebuie să fiu necruțător, că trebuie să te deconectez de la realitatea asta schimbătoare, să te păstrez în memorie, tu perfectule, tu iubitorule de teoreme demonstrate (și numai pe jumătate) de alții. /20.05.2003/
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate