Merg și toate lucrurile dau din aripi;
aripile de piatră ale pietrelor
bat atât de încet,
încât pot smulge din ele cristale de cuarț
ca pe niște pene dureroase.

De altfel nu mă intereseaza decât aripile pietrelor
pentru că bat foarte încet,
pentru că bat în interiorul lor,
care este în același timp interiorul timpului.

Aici sunt odăi, camere, culoare,
săli de tron.
Regele păsărilor nu are aripi.
El nui zboară pentru că prin el
se zboară și se dă din aripi.

Prin arterele regelui păsărilor
migrează cocorii și cârdurile de rațe sălbatice.

E o migrație de la cot la umăr.
Linia tropicelor
nu este altceva decât sprânceana lui.

Dar la Ecuator, ah, Ecuatorul!

Aici în pietre unde totul este dur,
unde timpul poate fi pipăit,
unde trecutul pare a nu exista,
unde viitorul nu poate fi imaginat,
se află sala tronului.
Aici stă regele păsărilor –
el este orb, este mut.

Este surd, este șchiop,
este nemâncat, este nebăut.
Este nedus, este nenăscut.
Este nebun, este neînțelept,
este nefericit,
este neapărat, este nenăscut.
Este netrebnic, este neghiob,
este nefericit, este nedemn,
este nevăzut, este neauzit,
este negustat, este nepipăit,
este nenăscut.

Este nemaipomenit, este neînchipuit, este nevisat,
este neadormit.
Este necugetat, este nevolnic,
este nenăscut.
Pietrele dau din aripi cel mai încet.
Pietrele țin în ele pe regele păsărilor.
Pietrele zboară stând pe loc.
Pietrele nu se gândesc la altceva decât la piramide.

Regele păsărilor e înlăuntru,
înlăuntrul regelui păsărilor
sunt păsările,
înlăuntrul păsărilor sunt mațele și gurile lor,
în gușile păsărilor sunt grăunțele.
Cine vrea să semene grăunțe
mai întâi trebuie să spargă pietre.

Pietrele dau din aripi cel mai încet
trebuie înnodate la capete
mai multe vieți
pentru a alcătui o singură privire.

Cu o astfel de privire se poate vedea timpul.
Pietrele dau din aripi ce mai încet –
înlăuntrul lor e regele păsărilor –

Regele păsărilor stă pe un tron în formă de ou.
E chiar pământul pe care-l locuim.
Regele păsărilor îl clocește.