Tremur la gândul materiei de tine,
De "tu"...
Unde acolo
despărțindu-se de vid
glasurile încep a urla,
A prinde între încheieturile tale
pe alocuri neuniforme,
forme,
Și unde
frumusețea abrupta, necizelată
își cată drum nebătatut încă de nimeni
către aripile-ți a se urca,

Tremur în fața sprâncenelor tale
și-n fața cântecului tău
rămas suspendat precum o bulă de aer
în capăt de spin,
Tremur la durerea de a nu putea
niciodată
ca ducându-mi până la capăt rugăciunea,
La așchiile zborului tău nenăscut încă
în timpuri pirogravate în albastru
târziu în noapte să mă închin.