Ne mutăm în Cer, îmi aruncă peste coamă, în treacăt, balaurul.
Și nu mai e zăbavă.
Þi-e de condica nesemnată la slujbă?
Dar eu, care-am semnat cu Aleodor, armistițiu…

Acum vrăjește cursul Dunării spre Calea Laptelui.
Aud cum din matcă se smulg neîmblânzitele râuri
cu tot cu păsări și zâne.
Sunt prăfuit, vezi bine, cu Osia Lumii în spate, în două escale:
Marte, via Algenib.

Să nu te miri, fii mai cu îngrijire la Soarele de Andezit.
E bătrân,
Se poate sfărâma la împachetat. E mai bine în frunze de cireș din anul în care sângele azuriu al Gemenilor
a adormit pentru vecie la ferestrele zării.

Tresari?
Sunt uriașii din Călimani.
Îmblânzesc o cometă pentru căruța cu odoare spre Marea Nebuloasă din Orion
Să-i așteptăm pe Blajini. Îi vezi?
Coboară pe monoxilele lor de smarald.
Mi se pare că visez. Blajinii cât unghia vâslesc pe Olt dincolo de Lună
iar după ei Ielele fac semne vesele din năframele lor înstelate.

Ne mutăm în Cer!
Balaurul își șterge o lacrimă rebelă, fără să se mai uite în urmă.
În ochi se dilată spațiul intonând incantații sacre.
Oare a sosit ceasul?
Simțurile mele pribegesc spre Ursa Mare
și nu știu dacă-i apocalipsă ori
Salvare.