Părinții fac totul oricând pentru noi –
Ne nasc și ne cresc mai mari decât ei,
Rămân apoi cu discreție în urmă,
Nu ne deranjează de obicei.

Li-e rușine că sunt prea bătrâni, prea bolnavi,
Pentru noi prea modești și prea simpli părinți,
Vinovați pentru timpul pierdut
Ne privesc în tăcere cuminți.

Apoi, își mută privirea în stea,
Când raza-nglodată de cer se subție
Și, obosiți, nu pregetă-o clipă
Să ni se așeze în pământ, temelie.

Din “Călcîiul vulnerabil”, 1966