Ti s-a intamplat vreodata
Sa auzi un cantec si sufletul sa iti iasa din trup?
Sa goneasca pe campii si sa nu se intoarca,
Pentru ca in trupul tau nu mai e muzica?

Ti s-a intamplat vreodata
Sa iubesti atat de mult incat sa plangi,
Iar obrajii sa iti fie uscati si reci,
Caci doar in inima ta e ploaie?

Ti s-a intamplat vreodata
Sa privesti niste ochi si sa ametesti
Ca un pescarus ametit de valuri,
Iar cand ochii clipesc, sa respiri?

Ti s-a intamplat vreodata
Sa scrii si brusc sa te opresti cu penita, mut,
Caci ai scris tot ce se putea scrie
Si in tine nu mai e loc de cuvinte?

Ti s-a intamplat vreodata?...
Sau poate nu s-a intamplat nicicand
Si eu iti vorbesc asa cum frunzele vorbesc castanelor:
Fasaind printre fire de vant...