mi-e dor
să te cunosc
pe-același pat de ceară
în care am topit
versurile nepricepute ale poeților francezi
când ție ți se părea că
bohema
e un lucru de sfârșit
și de partea ta stătea
ca un sfetnic de taină
ceasornicul
anunțând de fiecare dată
ora de odihnă
când mă duceam
să mor lângă tine
neîmpăcat cu degetele tale
care refuzau
decent
trupul spovedaniei mele
și atunci (pe atunci)
credeam că prințesele
fug la miezul nopții
să se dezbrace
de cuvintele
purtate peste zi.