Ziua de azi a fost cu un dram mai lunga decat celelalte
parca...
Mai altfel invelita intre norii de siclam, mai alta...

Am vazut un film astazi. The Doors. La cinemateca.
cu Val Kilmer, Meg Ryan, Michael Madsen,
Oliver Stone, Oliver Stone semnand regia cica,

Jim Morrison on the velvet screen...Jim Morrison on the velvet screen...
and where have you been?!...

Mi-ar fi placut sa fi mers si tu cu mine.
Mi-as fi dorit sa nu ma fi intors de unul singur
acasa...
Poate ar fi putut sa vina oricine...
am sa-ti trimit linkuri...am sa-ti trimit linkuri cu poze multe, cu reviewuri si scrisori de multumire,
actorilor, tuturor...

Am schitat prin umbra filmului inceputuri de poezii...despre
moarte, cantec, muzica, luna plina, destin, desfatare,
am pus cuvinte acolo care de-o schiopa si subtiri cat zambetul asfaltului in miezul verii ce crapa,
care groase si deformate si grase, cat anomalia unei prabusiri stelare in ce va avea sa fie vaguitatea unui crater,

am plans aproape...
impresionanta moarte...

Pe drum au inceput si gandurile sa-mi prinda aripi,
zburand cand inspre crima, cand inspre altii, cand inspre noi inceputuri,
Stoned immaculate, Riders on the Storm, Charles Manson,
alte umpluturi...am batut pana la "Cutitul" lui Polanski si dorinta de nastavilit de mai mult a contelui Vronski...

In timp ce ma indreptam fara a constientiza spre patul meu,
inspre seara...
m-am intrebat brusc, deodata, ca si cum totul ar fi fost nou, si acum-ul in care piciorul meu stang tocmai calcase era prima oara,
este zi sau este noapte?...
este viata sau...este moarte?!