agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-06-20 | |
lacrimi
lacrimi fierbinti-rotunde ca mazarea coboara arzind obrajii mei arsi. si fiecare lacrima e-o picatura din sufletul meu indurerat. si-n fiece pic din roua ochilor mei e-o bucata din inima mea. as vrea s-arunc cu ele tot ce-i murdar din mine, dar simt ca lacrimile isca un hau in duhul meu.si din abisul proaspat iscat o hidra lacoma apare. iar monstrul acesta e intruchiparea raului din mine.si dintii ei taiosi ca lama sfisie in bucati inima mea.incerc sa ma opun,dar o neputinta imi atine calea. si simt cum ma prabusesc in infernul firii sufletesti.hidra ride, risul ei hid ma face sa pling de groaza.si-mi pare ca raul s-a invelit intr-o cataracta,si nu vrea sa iasa de acolo- cloceste pui de rautate,si simt cum se naste viata in ei. si ma doare caci puterea lor e din inima mea,iar viata lor e din viata mea.si simt cum dintii lor se implinta in ceea ce a mai ramas din fostul EU.radacinile raului ca niste pitoni ma [cenzurat]ruma,si-mi pare ca haul in care cad nu are capat, iar asta ma face sa ma pierd in teama deinfinit. as vrea sa spun ceva,dar stiu ca cuvintele sunt niste martori ai neputintei mele.si-as vrea sa strig dupa ajutor,dar creierul meu e de alta parere...... o,raule,cum ma do[cenzurat],si cum stai tu ascuns in sufletul meu ! de ce nu iesi sa te vad, sa te [cenzurat]rum? tu stai in adincurile sufletului meu zbuciumat si tesi pinze cu care [cenzurat]rumi umanul in mine. o,raule,de ce uneori,cind firea mi-e amarita incerci sa te ascunzi dupa masca dusmanului tau nepuncios-Binele.de ce oare cind pling eu te simt mai puternic ca oricind,iar cind eu sunt tare-tu te-ascunzi in casuta de fier in inima mea...... lacrimile tot curg,curg siroaie, spalind Eu-l meu de ceea ce-i de prisos. si lacrimile mele par rubine scaldate in razele soarelui,dar sunt mai scumpe decit orice diamant,caci in ele se ascund particele infime de suflet ravasit. iar tristetea ca bun insotitor al raului apare aidoma unui oaspete nepoftit. si-mi pare ca tot sufletul meu s-a razvratit impotriva mea.si stiu de ce sufar- fiindca doresc!si inteleg ca dorinta naste suferinta.ultima sansa de a ma mintui e sa termin a mai dori ceva, dar inteleg ca nu pot,ca e peste puterile mele.dorinta e focul care arde,arde omul,si doar ea e pricina a tuturor suferintelor noastre.dar noi continuam sa dorim si raul din noi ia hotariri facindu-ne sa credem ca iluzia fericirii e reala.fericire nu-i- ea e un miraj,care dispare atunci cind la orizont apare o alta dorinta mai mare....... lacrimile au secat,dar ochii mei pling si inteleg ca acesta e "cintecul lebedei" al sufletului meu,care presimte raul ascuns in cotidian.si inteleg ca linia raului nu trece pe le frontierele tarilor, ci prin inimile fiecaruie din noi.noi nu vedem raul,dar il ajutam:il nastem,apoi il lasam sa creasca, iar el ca o liana se agata de sufletele noastre. si atunci izbucneste.noi ne inselam crezind ca fericirea e o bucuria-ea e aceeasi tristete,numai ca raul din noi o face mult mai placuta cind o traiesti. iar speranta,care te face sa te mai lupti pentru ceva,nu e altceva decit dorinta raului sa te biruie.cind atingem ceea la ce am sperat,ne pare ca suntem in culmea fericirii, dar nu ne dam seama,ca am schimbat un rau cu un altul.insa nu o vom afla niciodata,caci iluzia fericirii e prea atotputernica printre noi,iar noi ne lasam imbatati ca de opium de asta iluzie:ne lasam inselati de un miraj,dar din momentul in care am crezut in aceasta fantasma constiinta nu ni se mai supune.si nu ne mai ramine nimic, decit sa ne plingem robia! o,omule,trezeste-te!traiesti intr-o lume de iluzii care-ti intuneca cugetul si te impiedica sa constientizezi nimicnicia ta.pina si o floare e mai puternica decit tine,caci frumusetea ei e adevarata pe cind in tine n-a mai ramas nimic din sufletul florii,iar adevarul ti-e dusman.plingi, suflete, plingi,caci in plinsetul tau se mai simte o nota de om, dar e prea mica pentru a birui puterea iluziei care a pus stapinire pe noi,caci izvorul binelui e frumusetea si nevinovatia florii,iar radacina iluziei si statornicia ei e insasi credinta noastra in ea.si cu cit mai mult credem in aceasta iluzie,ne indepartam tot mai tare de Bine si cadem in haul raului. plingi,suflete,plingi......... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate