Și poate de aceea, că nu suntem metalici
și nici încetiniți, și nici lemnoși,
de-aceea poate, când cocoșii galici
se bat cu penele-nfoiate și frumoși, -

noi ridicăm din noi un glob de gând spre vid
și-l sprijinim în pălmi, deasupra, sus,
și soarele se alungește spre el și își deschid
încă ceva din ele
lumile de nespus.

Și se curbează timpul supt, spre globul
acesta, doritor,
și viitorul își întinde leneș lobul
înspre prezent, rupându-se din viitor.

De-aceea poate apărem mai palizi,
și-n largi mișcări orizontale, de înot,
un glob de gând întindem, tot și tot
mai sus, spre sorii candizi...

pân se lipesc de ei bucăți de cer albastre
și-aterizate păsări, cu umbrele zburând,
și relieful viu al trupurilor noastre
devine relieful acestui glob de gând.