Ne recompunem din milioane de particule de opium,
și ardem nestingherit.
Ne-am descompus în mii de mănunchiuri putrefiate de uraniu,
Ce nu se vor uni niciodată.
Dispărem în universul azotat,
fără urmă de scăpare.
Ne chimicalizăm,
renunțând la orice valoare.

Unde am dispărut?

Molecule de oxigen, vom zbura mereu,
ciocnind la nesfârșit altele, precum nouă,
mici hidrogeni sfioși și fără curaj.
Aurul l-am preschimbat în minereu
și l-am închis în inimi arse de clor.
Îmi curg pe obraz lacrimi de acid sulfuric,
căci viața de argint se transformă mereu,
devenind precipitat decantat.
Iubiri de mercur se sting treptat la căldură;
legăturile metalice se rup de puterea
wolframului ce le întunecă,
devenind opace.

Ne chimicalizăm mereu,
Fără cale de scăpare.

Cine suntem?