oamenii,
sunt ceea ce i se intampla universului
de la prea multa nemarginire
de la prea mult soare
de la prea multa existenta,
fara viata.
eu,
sunt ceea ce li se intampla oamenilor
de la prea mult univers
de la prea multa dragoste
de la prea mult suflet.
iata ca s-au adunat bolnavii de suflet
in ceea ce muritorii numeau versuri
au plans ingerii
de atata lumina
si au creat oamenii doar durere,
au inghitit literele
iar apoi le-au scuipat
caci literele dor.
e prea multa cenzura in lume
nu mai danseaza bolnavii de singuratate
si z nu mai e sfarsitul.
dar nu ma bagati in seama,
caci nu peste mult
voi pleca si eu
si gura mea va tacea
si versul meu va fi in doliu.
ce va spune atunci universul?
nimic.poate doar existenta.