In padurea intunecata, unde plang carari si lacuri
Unde iarba este deasa, si te sperii de-ale ei glasuri
Pe un deal, pe niste pietre,negre mari scluptate-n vant
Un castel fara-de ferestre se ridica din pamanat.
Invelit printre liane lungi si negre plang serpi morti
Tot ascuns in intuneric, ruginit de mult la porti
Bufnitele-i canta amarul, vantul i-a format securea
Cufundat in glasuri surde, langa el s-a stins padurea.
Loc de zmei, stiut de om , ocolit de drum mereu
A ramas acum in lume doar in paza unui zmeu
Prea batran si ascuns de lume, invelit cu solzi pe piept
Prea ranit si totusi mandru cu-n picior mai mult de lemn
Apasat mereu de vremuri, ridicat de-al sau trecut
Zace trist si totusi vesel, in castelul sau de lut
Botezat Viland pe nume fara noima si inteles
A ramas singur pe lume mort si viu si neinteles
A ramas uitat in timpuri, provocat mereu de toti
Cand cu gandul si cu spada transforma oameni in morti.

*

Viland era de mult batran trecuse prin prea multe
Era invelit mai mult de rani, era satul de lupte
Mergea incet cu capul sus, adesea incruntat
Un zmeu tacut cu solzi de fier, dar totusi apasat
Iubise-n tinerete buzduganul si-a lui smucire cand se infinge-n sange
Stia mereu ca este zmeu si n-avea de ce plange.
Incrancenat mai toata viata lui luptase, in umbra unui scop
De-as apara al sau regat prin al feri de om
Caci cel ce patrundea fara de voie, purtat de vitejie catre al sau regat
Era lovit cu buzduganul si prada lupilor lasat
Multi venira dupa faima din curaj sau din prostie dupa aur sau comori
Se strangeau palcuri cu palcuri, rang la rang si om la om.
Se legau in juraminte pe Viland il blestemau
Erau siguri de victorie nu stiau ca se -nselau...
Rand pe rand isi povesteau vitejia lor in fapte
Se intreceau in rani pe piept si in cicatrici pe spate
Iar pe cand nu se asteptau din senin venea Viland
Aspru manios cainos si cu glasul fioros
Invelit cu solzi albastri el cu palosul lovea
In multimea disperata care acum plangea...
Se impingeau unii pe altii de la spate inainte, altii morti se prefaceau
Multi fugeau si se-ascundeau si-in picioare se calcau
Din padurea intunecata nori de praf se ridicau
Si in zgomote de sabii multi mureau, mureau...

*

Trecut-au ani de atunci si iata Viland a imbatranit de mult
E plini de rani si de amintiri si parca merge stramb
Chemat la lupta este acum de cavaleri cu oaste
Si chiar de stie ca va pierde el pleaca catre moarte.
Sprijinit pe al sau toiag in padure se afunda
Suflet tanar corp batran inima-i acum plapanda
Invelit in solzii rupti, buzduganu-i plange -n mana
Numai sare cum sarea, nu mai lasa nici o urma
Zeci de sabii sunt in el, greu cu toate il rapun
Dar el n-a murit de-o spada a murit batran, batran...
Incruntarea de pe fata-i dusa acum departe-n vant
A ramas plangand in viata, de plecat s-a dus razand
Si multi l-au injunghiat si mort si l-au taiat marunt
L-au torturat, l-au tot batut,... dar el e mort de mult.

*

Spre padurea intunecata, printre lacuri printre balti
Pe carari vin cavalerii, inegriti de atatea nopti
Spre castelul lui Viland vin cu totii la impartela
Tot luptandu-se cu serpi, tot cazandu-le momeala
Iata insa nu departe un castel acum se arata
Impletit in vechi liane si cu-o mare neagra poarta
Ridicat pe pietre arse, zace-n varful unui deal
Un castel din lut si piatra care sta sa cada val
Usa i-o deschid cu greu, toti acuma intra-n soapte
Cautand comori uitate, de Viland, de ei, de moarte
Insa nu gasesc nimica, disperarea ii tot cuprinde
Si-a lor fata tot pe randuri cand se inchide cand se aprinde
Doar in colturi mai gasesc, ici pe colo moarte arme
Ruginite nu de timp, ci de sange scurs din carne
Dar la urma dintr-o data, insotit de glas de sarpe
Un viteaz se arata-n spate cu-n copil de zmeu in fase.


*

Iata vin din departari cavaleri cu oaste multa
Trec prin balti merg pe carari, soarta drumului e crunta
Nu departe li-i s-arata mandru insa a lor regat
Tot imprejmuit de garduri cu ferestre, luminat...
Clopote le bat in cale, lumea ii saluta acum
Ei coboara printre dansii, cu-a lor prada jos in drum...
"Sa-l ucidem!" spuse unii "Omorati raul din coaja!"
"Sa-l lasam sa moara singur!" , "Sa-l lasam fara de hrana !"
Iata insa un batran, intelept uitat de sat
Cum se apropie de dansii terminand cu al sau sfat:
"Cand ma gandesc acuma, asa am fost si noi
Copii fara de vina , asa ati fost si voi
De ce sa prindeti soimul in coaja oului slaba
De ce sa rupeti pomul ce n-a rodit o poama
Un caine de se naste, nu stii daca o sa muste
Nu stii cum o sa latre, nu stii cum o sa urle...
Mai bine sa-l iubiti, sa fiti mereu cu el
Sa-l imblanziti cu totii, voi sa-l schimbati in miel
De vor venii la voi popoare, trimiteti-va in fata zmeul
Si fara osti el va putea, a va opri macelul.

*

Trecut-au ani de atunci si iata Ziracs copil de zmeu
Traieste in grajduri printre cai jucandu-se mereu...
Mereu cu Cristian, copil orfan din sat
Ei s-au schimbat in timp, s-au tot apropiat
Copilaria i-a unit, tot tineri sunt si acuma
Dar Cristian tot vrea sa plece, tot vrea sa incerce lumea...
"-Ziracs, copil de zmeu si totusi al meu frate
As vrea atat de mult sa plec si sa ma duc departe
Ma simt chemat de departari, as vrea sa vad pamantul
Tu sa ma-astepti ca am sa ma intorc, nu-mi calc eu legamantul."
Si dupa ani de zile, cand Cristian s-a intors
Ziracs tot il asteapta, plangand fara de rost
In grajdurile vechi, el sta si tot asteapta
Pe Cristian ce vine dar tot repede pleaca.
"-De ce numai ramai cu mine?!Ce te-a schimbat atat de mult
Acelasi suflet l-am si eu nu cred ca sunt asa de crud...
De ce ma lasi mereu in urma si cand m-astepti te lasi in spate
De ce m-ascunzi mereu de lume ,de ce nu-mi spui tu mie frate?

"-Tu nu esti om ca noi copile, tu sa te joci nu poti.
Ai solzi pe piept, esti prea puternic si tu lucesti in nopti...
Chiar de esti bland tu esti mai rau, ai zambetul ciudat
Mai bine pleaca in pustiu, colos inaripat!
Tu nu esti om, nu poti fi om, tu porti iubiri ascunse
Iubesti ce sperie in lume, ai taine nepatrunse.
Cum poti a crede tu un demon cu ghiare incovoiate
Ca noi te-am luat pe langa noi sa te iubim ca "frate"
Cum poti a crede tu un zmeu ca poti sa fi ca noi
Cat ne-am dorit si noi in lume nicicand n-am fost ca voi...
Crescut mereu ai fost de lume, dar om nicicand n-ai fost
Tu esti un zmeu, un vechi renume, noi, suntem fara rost...
Desi prieten si om sunt, nu cred in veci in mofturile tale
Iti spun de-acuma ce gandesc :sa mergi pe a ta cale!!!"
"- Sa merg pe al meu drum?!, prieten tu imi spui acuma?!
Eu v-am iubit curat, eu v-am iubit intr-una...
Si-n cate nopti n-am plas si-am vrut sa plec in lume
Dar m-am lovit de voi si de al vostru nume...
Crescut in lume dar strain mereu, iubind o lume dar lipsit de ea
M-am saturat sa tot fiu zmeu, numai in gandurile mele, aievea...
Tot ce-am iubit mai mult pe lume, voi mi-ati tradat mereu
Si n-am crezut vreodata sa ajung, sa ma iubesc ca zmeu...
Eu va doresc sa ma uitati, eu voi pleca spre locuri bune
Ma voi inchide intr-un lacas, eu si iubita mea lume

*

In padurea intunecata, unde plang carari si lacuri
Unde iarba este deasa, si te sperii de-a ei glasuri
Pe un deal, pe niste pietre,negre mari scluptate-n vant
Un castel fara-de ferestre se ridica din pamanat.
Invelit printre liane lungi si negre plang serpi morti
Tot ascuns in intuneric, ruginit de mult la porti
Bufnitele-i canta amarul, vantul i-a format securea
Cufundat in glasuri surde, langa el s-a stins padurea.
Loc de zmei, stiut de om, ocolit de drum mereu
A ramas acum in lume doar in paza unui zmeu.