ești tu
punctul negru ce îl văd pe orizontul înclinat
poate chiar ești deja după boltă
cerul greu a presat pământul de acolo
aici
văd ca prin ceață
tije pe câmp călcate în picioare de ploaia
ce a venit înainte ca tu să fi plecat
și îmi lasă numai pașii noștri
prea mici și prea mari
încă odată întind mâna spre tine
te iau între policarul și arătătorul meu
însă dispari - dacă erai încă -
deasupra îmi rămâne noaptea
cu stelele prea închise
acoperite cu rămășițele sufletului meu