Briza îți recompune-n joacă
amprenta, în nisip
apoi se cațără pe stâncă
privind în jos, contemplativ.
M-a întrebat și soarele de tine
spunea că ți-a croit o umbră nouă
era nerăbdător să vadă cum îți vine
a râs încet când i-am răspuns c-ai luat-o spre apus,
apoi s-a dus
și a-nceput să plouă.
Marea îmi zice că sunt toate bune
deși e mult mai rece
dar o cunoști: o doare și nu spune
așteaptă până-i trece.

În rest, nimic nu s-a schimbat
același drum, același sat
același cort, la fel de bine ancorat.