Azi ispășesc o stare de liniște nebună.
De-un chin mă-ntunec, Doamne, și ploile mă strâng,
Și tremur… cad din mine, ținându-mă de mână,
Născută dinspre moarte, un ceas, un ochi mai plâng.

Mă răsucesc prin îngeri, prin colțuri vechi de umbră,
Cu sete-mi mușc din sânge o mie de-ntâmplări;
Mai doare-un vis, mai doare trezirea tot mai sumbră.
Azi mă desprind cu noaptea prea strâmtă, în uitări.

De-aș pierde iarăși crinii în muguri, de m-aș pierde,
Cu glezna grea de aripi, m-aș strânge în cuvânt,
Mi-aș dezbrăca pe suflet un trup de humă verde,
Și-aș adormi cu somnul prin mâine și prin gând.

Azi ispășesc o stare de liniște amară.
Amurgului mă lepăd, căruntă de orbire;
Mă iartă, Doamne, iartă, și azi, și mâine iară,
Prin nordul nins al cărnii posti-voi nemurire.


7 iulie 2003.