Te-am asteptat pana ce vantul
mi-a impletit parul in crengile copacilor
pana ce soarele mi-a decolorat irisul
pana ce genele mi-au acoperit ochii
sa nu-ti mai zaresc arcusul stangaci al iubirii
ce-mi rascolea scancetul.

Te-am asteptat pana ce gleznele
mi-au devenit una cu pamantul, radacini pivotante
pana ce lacrimile mi-au devenit
simetrice cu ploaia,
prea sarate lacrimi.

Te-am asteptat pana ce m-am rostogolit
devenind alta si alta emisfera,
prea rotund pamant
pana ce s-a frant clepsidra cu acelasi nisip in ea.

Privirea mi-a devenit infinit, stranie asteptare…
Si raman neputincioasa
Intr-un spectru prea ingust
Ce ma sufoca .

Inca te mai astept sa vii
Sa-ti faci timp
Sa-mi stergi sudoarea sidefie
Ce s-a sedimentat de-o vreme
Sa-mi smulgi privirea sfasiata
Ce scurma zarea ca o secanta,
Sa-mi topesti framantarea,
Sa-mi opresti transformarea.