Odată,
Pe când munții răsunau de vocea pădurii,
Și câmpiile de cântecul vântului,
Pe când ningea în fiecare vineri cu vată de zahăr
Și visele copiilor deveneau realitate,

Odată, demult,
Pe când se potcoveau trandafirii
Cu nouăzeci și nouă de boabe de rouă
Și-și aruncau parfumul până în înaltul cerului,
Pe când se învolburau norii printre ramurile livezilor,
Și își ascundeau umbrele printre petale de flori,

Era odată,
Pe când ni se împleteau gândurile în mănunchiuri albastre
Și nu trebuia decât să te chem ca să fii lângă mine,
Pe când castanii ți se oglindeau în păr
Și marea în privire,
Ca și acum,
Și mâine,
Și dintotdeauna,

Tu.


Leiden, 29 mai 2003