Þin seringa-n vene
și-mi injectez o doză de uitare,
fiole mici de viitoare amintiri de gelozie
și durere, amețite de morfină.

Am închis ușa și aștept
să apună soarele,
să se stingă lumina ochilor
și să mor sub greutatea secundelor.

Erou și criminal, acuzator și vinovat,
gândul se zbuciumă fără spor
în temnița minții, precum în
capelele funerare cu criptă
din vremea liliacului.

Timpul mă pradă și mă lasă pustie
între chiuvete și fiole;
se învârte fără rușine pe dinaintea
ochilor mei galbeni
și nu mai pare un vagabond;
are idealuri de domn,
cu gânduri perfide și ucigașe,
iscodite din măreția crudă
a bietului creier.