Viața e un vis
O speranță nocturnă
A morții
Si totuși
Tot ce dorești mai mult
In viață e să mori

Apogeu, punct de extaz
Al vieții e starea
Ce unii îi spun moarte
Dar nu e
Un vis și
Nici un coșmar

Mii de tunete
Se aud și
Ora ce se aude
E în miez de cutremur
E un fulger spulberat
De liniștea tăcerii

Gheața se sparge
Un sunet bizar
Ce nu știi cum e
Până ce în vene nu-l simți
Și plângi, dar nimic
Nu te poate salva

Primești bucurii
Primești și tristeți
Momentul ce nu are timp
Se întinde peste noi
Și negura timpului nostru
Te face să privești înapoi

Și atunci abia te gândești
Că rugăciunile ce ca un sclav
Le ziceai au acum sens
Și totul pare ciudat
Prea bizar, prea urât,
Fără rost

Și deodată-ți dai seama
Că fruntea îți arde
Și flacăra vremii pierdute
Se-aprinde în ochii-ți pierduți
Te scufunzi, cazi,
Și iarăși revii

Nu s-a sfârșit
Ura
Iubirea
Viața
Nu mori
Încă...

Te zbați pe un pat
Ce nu are nici
Început nici sfârșit
Un pat fără somn
Un somn fără vise
Un vis în zadar

Visul ce trezea mereu
Sentimente ciudate în tine
Þi-l dorești acum
Mai mult ca oricând
Și plângi, căci tu vrei
Să visezi mai mult ca oricând

O, dușmănie ce te reneg acum
Revino la mine
Fă-mă să simt
Că nu sunt încă
Moartă.
Că trăiesc

Și mii de voci le aud
Cum rugăciuni ridică
Spre cerul murdar
De sânge, de boală,
De chinul vieții ce
Nu se mai poate numi așa

Chinuitor mă termin
Aud ritmul morții
Sfârșitului ce e brusc
Și subit...
Și tu nu mă mai întrebi
Dacă te iubesc...

Și mă întrebi de ce am plecat
Dar n-am fugit
Sunt tot aici
Hai, ține-mă de mână,
Atinge-mă te rog
Te rog mai atinge-mă o dată

Atinge-mi sufletul
Cu sărutul tău prea rece
Cu răsuflarea prea grea
Șoptește-mi ce nu ai spus
Cuiva
Vreodată...

Spune-mi cât ți-ai dorit
Să nu fiu atât
De rea
Să nu uit de tine
De noi, de lume, de viață
De data asta chiar am murit