Plutea frunza,
plutea spre cerul înourat,
întunecat
de mii de păsări.

Cerul,da cerul,
mirosea a mare;
iar păsările-a vapoare
și frunza a mine
plutind spre tine.

Verticalul făcu un semn
ce se transformă în picuri de lacrimi
ce plouau peste asfalt.

Asfalt negru ca ochiul ce-l privește
și se întreabă:
"Când voi găsi oare
priveliștea rătăcitoare
destinată adorației mele?"