Nu știu
dacă miracolele s-au născut încă pentru mine,
tot ce am
sunt frânturile de Eu
pe care le-am putut mărunți
pentru a le lăsa
pe apă.
Dacă aș fi ars cândva,
dacă aș fi luat foc cu zgomot,
- pielea și fața și părul și oasele mele -
pumnul de cenușă l-aș fi împrăștiat
în vânt.
Așa,
trebuie să mă rup de mine,
să mă îmbib de timp zi după zi,
până când devin prea greu,
până se sparge sub mine ceva
și mă scufund.
Câte un pic.

Dintre miracole
pe mine m-a atins
în treacăt
ea.

/23.07.2003/