Vezi, mamă, ce mă doare! și pieptul mi se bate,

Mulțimi de vinețele pe sân mi se ivesc;

Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,

Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!

Ah! inima-mi zvâcnește!... și zboară de la mine!

Îmi cere... nu-ș' ce-mi cere! și nu știu ce i-aș da;

Și cald, și rece, uite, că-mi furnică prin vine,

În brațe n-am nimica și parcă am ceva;

Că uite, mă vezi, mamă? așa se-ncrucișează,

Și nici nu prinz de veste când singură mă strâng,

Și tremur de nesațiu, și ochii-mi văpăiază,

Pornesc dintr-înșii lacrămi, și plâng, măicuță, plâng.

Ia pune mâna, mamă, - pe frunte, ce sudoare!

Obrajii... unul arde și altul mi-a răcit!

Un nod colea m-apucă, ici coasta rău mă doare;

În trup o piroteală de tot m-a stăpânit.

Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica:

O ști vrun leac ea doară... o fi vrun zburător!

Or aide l-alde baba Comana, or Sorica,

Or du-te la moș popa, or mergi la vrăjitor.

Și unul să se roage, că poate mă dezleagă;

Mătușele cu bobii fac multe și desfac;

Și vrăjitorul ala și apele încheagă;

Aleargă la ei, mamă, că doar mi-or da pe leac.

De cum se face ziuă și scot mânzat-afară

S-o mâi pe potecuță la iarbă colea-n crâng,

Vezi, câtu-i ziulița, și zi acum de vară,

Un dor nespus m-apucă, și plâng, măicuță, plâng.

Brândușa paște iarbă la umbră lângă mine,

La râuleț s-adapă, pe maluri pribegind;

Zău, nu știu când se duce, că mă trezesc când vine,

Și simț că mișcă tufa, auz crângul trosnind.

Atunci inima-mi bate și sai ca din visare,

Și parc-aștept... pe cine? și pare c-a sosit.

Acest fel toată viața-mi e lungă așteptare,

Și nu sosește nimeni!... Ce chin nesuferit!

În arșița căldurei, când vântuleț adie,

Când pleopul a sa frunză o tremulă ușor

Și-n tot crângul o șoaptă s-ardică și-l învie,

Eu parcă-mi auz scrisul pe sus cu vântu-n zbor;

Și când îmi mișcă țopul, cosița se ridică,

Mă sperii, dar îmi place - prin vine un fior

Îmi fulgeră și-mi zice: Deșteaptă-te, Florică,

Sunt eu, viu să te mângâi... Dar e un vânt ușor!

Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica:

O ști vrun leac ea doară... o fi vrun zburător!

Or aide l-alde baba Comana, or Sorica,

Or du-te la moș popa, or mergi la vrăjitor".

Așa plângea Florica și, biet, își spunea dorul

Pe prispă lângă mă-sa, ș-obida o neca;

Junicea-n bătătură mugea, căta oborul,

Și mă-sa sta pe gânduri, și fata suspina.

Era în murgul serei și soarele sfințise;

A puțurilor cumpeni țipând parcă chema

A satului cireadă, ce greu, mereu sosise,

Și vitele muginde la zgheab întins pâșea.

Dar altele-adăpate trăgea în bătătură,

În gemete de mumă vițeii lor striga;

Vibra al serei aer de tauri grea murmură;

Zglobii sărind vițeii la uger alerga.

S-astâmpără ast zgomot, ș-a laptelui fântână

Începe să s-auză ca șoaptă în susur,

Când ugerul se lasă subt fecioreasca mână

Și prunca vițelușă tot tremură-mpregiur.

Încep a luci stele rând una câte una

Și focuri în tot satul încep a se vedea;

Târzie astă-seară răsare-acum și luna,

Și, cobe, câteodată tot cade câte-o stea.

Dar câmpul și argeaua câmpeanul ostenește

Și dup-o cină scurtă și somnul a sosit.

Tăcere pretutindeni acuma stăpânește,

Și lătrătorii numai s-aud necontenit.

E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei

Vesmântul său cel negru, de stele semănat,

Destins coprinde lumea, ce-n brațele somniei

Visează câte-aievea deșteaptă n-a visat.

Tăcere este totul și nemișcare plină:

Încântec sau descântec pe lume s-a lăsat;

Nici frunza nu se mișcă, nici vântul nu suspină,

Și apele dorm duse, și morele au stat.

.....................................................................

"Dar ce lumină iute ca fulger trecătoare

Din miazănoapte scapă cu urme de schintei?

Vro stea mai cade iară? vrun împărat mai moare?

Or e - să nu mai fie! - vro pacoste de zmei?

Tot zmeu a fost, surato. Văzuși, împelițatu,

Că țintă l-alde Floarea în clipă străbătu!

Și drept pe coș, leicuță! ce n-ai gândi, spurcatu!

Închină-te, surato! - Văzutu-l-ai și tu?

Balaur de lumină cu coada-nflăcărată,

Și pietre nestimate lucea pe el ca foc.

Spun, soro, c-ar fi june cu dragoste curată;

Dar lipsa d-a lui dragosti! departe de ast loc!

Pândește, bată-l crucea! și-n somn colea mi-ți vine

Ca brad un flăcăiandru, și tras ca prin inel,

Bălai, cu părul d-aur! dar slabele lui vine

N-au nici un pic de sânge, ș-un nas - ca vai de el!

O! biata fetișoară! mi-e milă de Florica

Cum o fi chinuind-o! vezi, d-aia a slăbit

Și s-a pălit copila! ce bine-a zis bunica:

Să fugă fata mare de focul de iubit!

Că-ncepe de visează, și visu-n lipitură

Începe-a se preface, și lipitura-n zmeu,

Și ce-i mai faci pe urmă? că nici descântătură,

Nici rugi nu te mai scapă. Ferească Dumnezeu!