Ne alăturăm pașii,
două șiraguri de câte două
urme alternative,
undeva înapoi trista fantasmă
se scufundă în ceața
lacrimilor plânse ca niște gratii,
ne pierdem în labirint
cu mâinile împreunate –
evadați înfiorați de impactul
cu orizontul zilei de mâine,
rătăcim pe străzi uitate de vreme
în căutarea unei anume fântâni,
pe lângă noi trece ultimul vânzător de indulgențe,
nu există uitare, îmi spui,
cicatricile stau mărturie,
la ce ne-ar folosi niște iertări oneroase,
n-avem nevoie de chirurgie reparatorie,
rătăcim pe străzi mărginite de sălcii
în căutarea acelei fântâni
dătătoare de vise urbi et orbi,
imergem în minunea zilei de azi
ca într-o scăldătoare sacră,
mai exist? te întreb,
îmi arăți mâinile,
sunt încă pătate…

01.08.2003