plutind în tăcerea mării nemișcate
torente de sânge proaspăt
se revarsă în venele deschise
amorțite de frică și frig
sub un cer negru neînstelat.

ultimul cuvânt nu e niciodată un țipăt...

ochii...
dezgoliti de lacrimi
și totuși plini de dorință...
voi fi mereu în vântul ce-mi va purta cenușa
în valurile aspre rupte din tăcere...
there was no child within me...