iar dincolo de noroaie si de batranele ciuture
albastrul marin viseaza ancorat in aripi de fluture,
covoare de frunze de asta data tacute si verzi
te ridica in rostul strain existentei de gand si de simt sa te pierzi,

departe in spatii in care s-au schimbat coordonatele
unde toti vesnici muntii i-au intors iernii spatele,
colindurile verii dau concerte sfasiind de placere
orizontalul auz,
iar pe tipsia trecerilor, ziua de maine e o proaspata felie de harbuz,

acolo ne cheama, Doamne, vesnicia privirilor tale
cu franghii de albe vederi leganandu-ne vietile petale,
pana dincolo de dincolo sa ne rapeasca iubirea
pe noi, cei care plini de moarte ne-am rastignit candva fericirea...