Haide sa ne amintim despre mare
si despre nisipul tacut
pe care nu puteam pasi amandoi
fiindca ne dureau
amintirile necuvintelor dintre noi..
Mai stii ca priveai lung spre valuri
si te faceai ca ma asculti
desi vorbele mele se pierdeau
printre scoicile
sfaramate din inima mea ?
Haide sa ne amintim despre apusul
care te inviora dintrodata
si pretextand intunericul dispareai
pentru a reveni numai la rasarit
in bratele mele?
Si ai sa-ti amintesti desigur
cum iti scuturai aerul dimprejurul fiintei
alergand catre mare
spunandu-mi ca numai
aruncand departarea intre noi
ne putem cunoaste?
Lumina se culcase peste umbrele albastre
ale pasilor tai pe nisip
si usurata priveam marea
amestecand lacrimile mele
care-si nu-si mai
aminteau nimic.