Ce-i viaÈ›a ta ? E o peniÈ›ă
cu care scrii mereu pe-un drum.
Şi-apoi la ultima portiÈ›ă
tot ce-ai scris tu ca pe-o tăbliÈ›ă,
nu se mai şterge nicidecum.

Şi vorbe-n vânt şi fapte rele
rămân pe veci ca-ntr-un album.
Păzit e scrisul tău de stele.
De-ai pune mări întregi să-l spele,
nu se mai şterge nicidecum.

Să nu te minÈ›i că-n veşnicie
trecutul se preface-n scrum.
Căci Dumnezeu stă mărturie
că-n faÈ›a Lui tot ce se scrie
nu se mai sterge nicidecum.

ÃŽn ceasul greu de judecată
îți vei citi întregul drum.
Şi vei zbucni în plâns deodată.
Dar nici o slovă-nlăcrimată
nu se mai şterge nicidecum.

N-o poate şterge decât sânge,
dar sânge sfânt şi nu oricum.
Ce înger trupul său va frânge ?
Şi-astfel, ce-ai scris, oricât ai plânge,
nu se mai şterge nicidecum.

Iisus cel drag veni din zare
ca tu să scapi din foc şi fum!
Prin El trecutul tău dispare.
Dar dacă azi nu-i ceri iertare,
nu se mai şterge nicidecum.

Iisus pe lemn rabdă arşiÈ›a.
Iisus e preÈ›ul tău acum.
Prin El eşti alb ca lămâiÈ›a.
Şi tot ce-a scris cândva peniÈ›a
nu se mai şterge nicidecum...