În iubire
ajungeam întotdeauna mai devreme,
mă ascundeam în spațiile dintre tăceri
și pândeam cuminte venirea ta.
Mai întâi îți auzeam pașii, grăbiți,
urmărind apăsat linia vieții,
apoi te vedeam, cu mâinile în buzunarele inimii,
de-abia ținând-o pe loc,
te vedeam oprindu-te lângă steaua noastră,
mângâind-o cu panselele ochilor.
În zvâcnirile pieptului îți descifram de fiecare dată
aceeași emoție,
iar pe obraji îți puteam citi nerăbdarea:
„Mi-e atât de dor!”
Acesta era momentul în care,
înroșindu-se,
sufletul mă lăsa mereu să cad,
pradă voluntară,
în brațele aceleiași mirabile întâmplări.
„Te iubesc!” – îți șușoteam în sărut.


De iubire,
ajungeam întotdeauna mai devreme!






27 august 2003