agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2001-08-03 | |
Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă,
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri. Am dat năvală-n viață spre tot ce ochiu-ncântă. Şi-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri. Am căutat iubirea ca patrie voioasă, ca pe-un pământ edenic de pace troienit, să spun odată clipei: ”Rămâi, eşti prea frumoasă!” Şi-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit. Am căutat iubirea ca pe un cer al firii. Şi-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic, să sorb din cupa lumii nectarul fericirii. Şi-am spart în țăndări cupa, căci n-am găsit nimic. Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară, am întâlnit în cale deodată un drumeț. Pe umerii săi trudnici purta o grea povară, o sarcină de zdrențe şi cioburi fără preț. Trecea pe-o cărărue întâmpinând batjocuri, lăsând să-i rupă câinii din haină câte-un fald. Urca pe colți de stâncă. Şi-n urma lui, pe-alocuri, vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald. Şi totuşi în privire avea un cer de taină cum n-am văzut în lume în ochii nimănui. Şi-am vrut să-i smulg povara. Dar am căzut cu spaimă, căci mult mai grea ca plumbul era povara lui. M-am ridicat degrabă şi l-am ajuns din urmă să aflu ce comoară în sarcină a strâns. Dar am simțit că viața ca de-un prăpăd se curmă, când am privit prin zdrențe cutremurat de plâns. Căci se vedea-n povară un clocot ca de cloacă, un colcăit de drojdii, un spumeg de scursuri. Tot ce-i murdar şi putred în lumea asta-ntreagă vuia strivind grumazul sărmanei lui făpturi. -Dar unde duci, străine, povara ta ciudată, povara de osândă sub care-atât te-apleci? am întrebat drumețul. Şi El mi-a spus în şoaptă: -Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci... -Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea, dar tu pe cine cauți înnourat şi crunt? -Eu...am şoptit în silă, eu... căutam iubirea... -Iubirea?... fu răspunsul străinului. Eu sunt...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate