am incercat sa asez raspunsurile mele raze
in cateva izvoare pe sub frunzele argintate din oaze,
ramana veci nisipul dator pietrelor tacute,
zambetele si lacrimile numai de tine, de mine stiute...

trandafirul dimineata din plecate senine priviri
mi l-ai lasat doar pentru vise si pentru amintiri,
ca nu cumva batand dinspre soarele apune, vantul,
sa ne desparta cat cerul si marea si pamantul.

hei, peste apusuri nu suntem noi stapani!
ce frumos s-a asezat mantuirea peste paginile paini...
intoarce o clipa privirea si mangaie aripa grea,
trecere prin goluri spre de mine spusa fericirea,
linistea ta...